Selectează o Pagină

Alergeni

Conform REGULAMENTULUI (UE) NR. 1169/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 25 octombrie 2011, privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, Carpathian Gourmet tratează cu maximă responsabilitate alergenii potențiali pe care clienții nostri i-ar putea consuma.

În consecință, informațiile referitoare la alergenii potențiali sunt întotdeauna furnizate consumatorilor noștri, atunci cand ne este semnalata o posibilă alergie sau preparatul contine un numar mare de alergeni potențiali.

Alergenii sunt proteine care provoacă o reacție exagerată a sistemului imunitar. În general alergenii din produsele alimentare pot fi reprezentați fie de diferite adaosuri precum proteinele din soia, proteinele din lapte sau glutenul, fie de condimente: piper, boia sau semințe de țelină.

Conform Directivei 2000/13/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 20 martie 2000, alergenii din alimente se pot încadra în următoarele grupe:

Cereale care conţin gluten (adică grâu, secară, orz, ovăz, grâu spelţ, grâu mare sau hibrizi ai acestora) şi produse derivate

– Crustacee şi produse derivate

– Ouă şi produse derivate

– Peşte şi produse derivate

– Arahide şi produse derivate

– Soia şi produse derivate

– Lapte şi produse derivate (inclusiv lactoză)

– Fructe cu coajă, adică migdale (Amygdalus communis L.), alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), anacarde (Anacardium occidentale) nuci Pecan [Carya illinoiesis (Wangenh.) K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera), nuci de macadamia şi nuci de Queensland (Macadamia ternifolia) şi produse derivate

– Ţelină şi produse derivate

– Muştar şi produse derivate

– Seminţe de susan şi produse derivate

– Dioxid de sulf şi sulfiţi în concentraţii de peste 10 mg/kg sau 10 mg/litru

– Lupin şi produse derivate

– Moluşte şi produse derivate

În cazul în care suferiţi de o alergie, vă rugăm să solicitaţi informaţii suplimentare înainte de efectuarea comenzii.

Pentru orice întrebări suplimentare nu ezitați să ne contactați: 0759 833 720 sau contact@carpatian-gourmet.ro

Vă mulţumim pentru înţelegere!